top of page
Caută
Poza scriitoruluiBeto team

Ce este Leagănul Beto?

Actualizată în: 7 feb. 2024

Este cel mai bun prieten al bebelușului și al familiei din prima zi.


Estel cel mai bun leagăn pentru bebelușul tău!


Este un leagăn în care poți legăna pe copilașul tău în confort și siguranță pentru a-i oferi o mișcare distractivă sau liniștitoare în funcție de nevoile lui.


Leagănul Beto este o alternativă pentru legănare care poate fi folosită de la o vârstă foarte fragedă, adică de la naștere și care poate fi utilizată până la vârsta de trei ani pentru a satisface nevoile de legănare ale copilului.




Efectele benefice ale legănării sunt incontestabile astăzi. Cercetările au arătat, că nu există niciun alt joc care să dezvolte, să calmeze și să distreze copilul în același timp atât de eficient.


Știm, de asemenea, că în mod obișnuit copiii solicită instinctiv experiența de legănare de la prima zi de viață până la vârsta de adolescent, dar chiar și majorității adulților le place să se poată legăna într-un hamac sau balansoar.





 

Cum s-a născut acest leagăn?


Cunoscând cele amintite mai sus, când s-a născut primul nostru copil, am încercat mai multe moduri de legănare, mai multe versiuni de leagăne electrice și chiar și scoica auto pentru bebeluși.


De fapt, toți erau utilizabili, dar privind copilul, niciunul nu era perfectă. Atunci am început să citesc despre leagăne, de efectele legănării asupra copiilor. În această cercetare a leagănelor mi-au atras atenția mai multe brevete americane realizate în secolul trecut și am găsit și fotografii ale unui produs francez, iar pe baza acestor informații am proiectat un leagăn.


Când fiul nostru a fost pus în sfârșit în leagănul pe care l-am făcut, care a devenit un prototip al leagănului Beto, a adormit calm în câteva minute. Încurajat de acest lucru, am continuat să căutăm soluții și alternative posibile și am început să modelăm forma leagănului. După mai multe schimbări, a fost creat un leagăn sigur pentru copil, dar în același timp confortabil și care nu necesită centură de siguranță.


Această versiune este deja foarte asemănătoare cu unele produse pe care am găsit în timpul cercetărilor. De fapt, aceste leagăne sunt aproape identice, doar câteva diferențe mărunte sunt implementate care le distinge pe Leagănul Beto de alte leagăne. Aceste lucruri mici, cum ar fi materialele folosite, modul de asamblare, modul de confecționare, elementele incluse, frânghiile folosite, dau diferența de calitate.




 

Cum s-a evoluat leagănul Beto?

https://totuldesprebebe.files.wordpress.com/2017/04/dezvoltarea-coloanei-bebelusilor.png

La proiectarea leagănului Beto, s-a acordat o atenție deosebită în primul rând pentru siguranța și sănătatea copiilor, ca acesta să fie compatibilă cu structura lor anatomică și coloana vertebrală a bebelușului. Acest lucru este important deoarece bebelușii încep viața având o coloană curbată în formă de „c”.


Picioarele lor trebuie așezate în poziția “piciorului de broască” pentru a elimina presiunea de pe șolduri și coloana vertebrală. De asemenea, își pot regla temperatura corpului și digeră cel mai bine alimentele în această poziție. Știind acest lucru, trebuia creat leagănul astfel încât să fie un loc de odihnă care să sprijine spatele bebelușului uniform în fiecare punct, pentru ca să nu existe o sarcină inutilă pe coloana vertebrală. De asemenea, a trebuit să ținem cont și de faptul că de obicei copii adoră când picioarele lor sunt ridicate, deci confortul lor este foarte important pentru ca să le placă și să se bucure de timpul petrecut în leagăn. Deci, considerațiile ergonomice trebuiau să prevaleze și ele.



Acesta este motivul pentru care Leagănul Beto a primit o formă de pană, și de aceea acest leagăn este realizat dintr-o țesătură special fabricată din bumbac, proiectat pe baza materialelor folosite la portbebeuri, care este suficient de puternică, dar în același timp, la fel de flexibilă, cea mai bună pentru corpul și confortul bebelușului.



Pentru a preveni ca bebelușul să doarmă pe pânza tare, am echipat leagănul cu o saltea subțire și moale. Partea inferioară a acestei saltele este pliată la orificiile leagănului, astfel încât cel mic să nu alunece prin aceste orificii, care sunt potrivite pentru picioarele lui la vârsta când deja poate sta șezut. În această parte pliată poate să se sprijinească într-o poziție similară cu poziția fetală, care este postura normală pe care bebelușii adoră. Această parte trebuie să fie pliată înapoi sub fese atunci când copilul este deja mai mare și stă șezut.


Pentru a preveni șifonarea materialului sub fundul bebelușului, am proiectat salteaua astfel încât partea de dos să poată fi plasată sub fundul bebelușului și salteaua să poată fi legat de exteriorul leagănului astfel încât aceasta să nu poată aluneca și să provoace disconfort. O mică pernă a fost plasată și sub capul bebelușului. Potrivit experienței noastre în multe cazuri, această pernă mică a fost atât de îndrăgiță, încât a trebuit să fie transferată în pătuț sau cărucior și pentru copiii mai mari. Pernuța este legată la saltea și la leagăn cu două șnurulețe mici.


Leagănele clasice de obicei se mișcă numai înainte și înapoi, dar pentru copii, acest lucru nu este suficient. Pentru ei, mișcarea liberă în spațiu este familiară. Pentru a face acest lucru, leagănul a trebuit să fie modelat astfel încât să se poată deplasa în toate direcțiile. Acest lucru a fost posibil datorită unei fixări într-un singur punct dar respectând standardele europene de siguranță a jucăriilor.


Pentru a îmbunătăți experiența de legănare, am căutat o soluție pentru atribuirea mișcării verticale. Acest lucru a fost realizat cu ajutorul unui arc din oțel special proiectat pentru greutatea copiilor mici. Deci, dacă asociem un astfel de arc cu leagănul Beto, leagănul va fi un instrument de dezvoltare și mai interesant și mai distractiv care se deplasează în 3D.



 

Leagănele în trecut și în prezent


Leagăn din secolul trecit
Leagăn din secolul trecit

Utilizarea de zi cu zi, experiența noastră și a clienților noștri a dovedit că tuturor copiilor le place cu adevărat legănatul. Din păcate generația noastră modernă a uitat cunoștințele timpurilor trecute și trebuie reînvățată, reexperimentată. Bunicile și străbunicile noastre știau încă prin tradiție că bebelușii pot fi liniștiți mai repede și mai eficient prin legănare. Aceste cunoștințe nu ne-au fost transmise sau ne sunt transmise doar parțial, iar instrumentele tradiționale, cum ar fi leagănul, sunt acum păstrate pentru noi doar de către muzee.


În zilele noastre, mama și tatăl se miră că, oricât de neliniștit ar fi micuțul, în cărucior sau chiar în mașină se calmează și adoarme mai repede, dar ce să facă seara sau când nu pot ieșii din cauza vremii nefavorabile?



“Cea mai mare parte a mamelor anilor ’70-’80-’90 au fost extrem de perseverente în a-şi adormi copiii legănându-i şi, cel mai probabil, au deprins această metodă deloc secretă de la alte mame cu experienţă, mulţumite de rezultatul obţinut.

Lanţul istoric al legănatului pare a fi fără capăt, căci studii antropologice, precum şi descoperiri arheologice recente ne arată că există date concrete referitoare la legănat încă de acum mii de ani, când bebeluşii erau culcaţi în pătuţuri cu picioare curbate, ce era un mechanism de legănat cu ajutorul căruia familia putea să adoarmă copilul mai ușor.

Dacă ştim sigur despre strămoşii noştri că foloseau copăi sau pătuţuri ce îndeplineau şi funcţia de leagăn pentru a-şi adormi odraslele, nu ştim, însă, dacă apelau şi la tehnica pusului pe picioare, atât de răspândită în România ultimului secol. Aceasta era relativ simplă şi nu necesita o logistică prea complicată: două picioare de adult şi eventual o pernă erau suficiente pentru a adormi un copilaş.” putem citi pe totuldespremame.ro



 

Rolul leagănului


Am experimentat și am primit feedback de la clienți că este bine ca mama să-și leagăne copilul o vreme, să-și țină micuțul copil în brațe, dar dacă mama nu și-a revenit încă pe deplin după naștere, bebelușul crește repede și spatele, umerii sau talia mamei încep să doară, din ce în ce mai mult. Tata vine acasă de la serviciu doar după-amiaza târziu pentru a-și asuma rolul de îmbrățișător și legănător pentru ca mama să se poată odihni câteva minute.

Aici intervine rolul principal și cu adevărat important al leagănului Beto pentru:

  • a-l liniști

  • a-l mișca,

  • a-l alinta

  • și a-l face să adoarmă pe bebeluș.


Pentru bebeluș, legănarea este asociată cu un sentiment de siguranță cunoscută deja din uter, această mișcare ritmică este liniștitoare. Acest lucru este explicat de experți în faptul că în cele 9 luni petrecute în burtă, fătul se obișnuiește cu legănarea, mișcarea legănată, căldura corpului, protecția uterului. După naștere, aceste condiții, precum și mediul se schimbă brusc. Nu simte protecția uterului pe piele, este pus într-un pat care nu se mișcă și, în majoritatea cazurilor, este destul de rigid pentru corpul său obișnuit cu moliciune. Se plictiseste ... vrea să fie în brațe, vrea să simtă îmbrățișarea, și să se fie mișcat în același mod ca înainte. Cunoaște deja vocea mamei și al tatălui ei, e obișnuită cu aceste zgomote.


Nu cred că știai exact când se odihnea copilul tău în burtă, doar mai târziu ai simțit mișcările lui și atunci când a devenit mai mare puteai vedea pe cineva mișcându-se înăuntru. Viața a continuat într-un ritm relativ normal. Au existat conversații, râsete, glume, etc., dar nu a fost liniște foarte mare. Mama a muncit, a făcut sport, a condus mașina, a mers cu bicicleta, a alergat până când a putut. Cu siguranță au existat o mulțime de mișcări pe care fătul, care trăia în burtă, le-a experimentat, s-a dezvoltat în acest zgomot și mișcare. Era obișnuit cu acestea. Și pentru el, de la un minut la altul, aceasta dispare brusc.


Pentru a se simți bine, are nevoie de „viața” obișnuită, vrea să audă sunetele obișnuite, solicită să fie îmbrățișat, să fie legănat, să fie în mișcare în celași manieră cum era obișnuit și înainte.


 

Leagănul Beto nu va înlocui pe mama.


Copilul are nevoie să audă vocea mamei sale să simte prezența și dragostea lui. Balansoarul este un mare ajutor pentru părinți, astfel încât să nu fie nevoiți să-și țină bebelușul pe picioare tot timpul. Chiar dacă cineva se află într-o condiție foarte bună, chiar și cei mai antrenați mușchi sunt împovărați de greutatea bebelușului ținut în brațe mult timp.




Prin urmare, este bine să aibă copilul un loc care este conceput pentru a fi cu adevărat confortabil pentru el și unde experiența din burtă revine puțin: balansarea, mișcarea ritmică este calmantă și totuși el poate auzi și simți apropierea,și dragostea mamei sale.

Un studiu al utilizării leagănelor a arătat, că legănarea nu numai că distrează, clătină și calmează, dar promovează și dezvoltarea sistemului de mișcare și echilibru al copilului. Cercetările au evidențiat totodată că leagănul joacă, de asemenea, un rol important în învățarea scrisului și citirii în viitor. În același timp, dezvoltă și capacitatea de a gândi. Legănarea joacă de fapt un rol important în facilitarea mișcării în spațiu și, prin urmare, în orientarea spațială.




Până și în prezent, atunci când producem leagănul Beto, ne asigurăm întotdeauna că leagănul este un loc foarte confortabil, distractiv, liniștitor pentru bebeluș, unde se va simți bine, ceea ce este un ajutor cu adevărat util părinților,eventual bunicilor și este un instrument distractiv care va ajuta la dezvoltarea copilului




Vă dorim legănare plăcută!




201 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


Produse conexe

bottom of page